
La finele lunii noiembrie, Vicoliv Grup a avut onoarea de a participa la Gala Caritabilă „Broadway Lights of Hope Musical”, un eveniment dedicat sprijinirii copiilor și adulților care se confruntă cu boli incurabile. În cadrul acestei seri pline de emoție și generozitate, Hospices of Hope Moldova a anunțat lansarea construcției primului spital de îngrijiri paliative din Republica Moldova — un proiect cu un impact profund pentru sistemul de sănătate și pentru întreaga comunitate.
Noua instituție va oferi, în următorii ani, sprijin gratuit pentru sute de pacienți care au nevoie de îngrijire medicală specializată, suport psihologic și alinare într-un moment în care fiecare gest contează.
Veronica Dragnev-Sacara, Director Executiv al Hospices of Hope Moldova, a subliniat în cadrul serii:
„Îngrijirea paliativă înseamnă mai mult decât tratament — înseamnă grijă, demnitate, liniște și sprijin pentru fiecare pacient și pentru fiecare familie care trece prin momente de suferință. Ne dorim ca acest spital să devină un loc în care durerea să fie înlocuită cu alinare, iar frica cu speranță.”

Ilona Navruc, Manager Marketing Vicoliv Grup, a menționat:
„Pentru noi, participarea la acest eveniment a însemnat mai mult decât o prezență — a fost un act de solidaritate cu o misiune profund umană. Credem cu tărie că adevărata putere a unei comunității se vede atunci când ne unim pentru a face bine, iar ceea ce construim împreună poate schimba vieți.”
Construim împreună un viitor cu demnitate și speranță.
A fi parte din acest pas atât de important pentru viitorul îngrijirilor paliative în Moldova a fost o onoare pentru noi. Vom continua să susținem inițiative care aduc lumină, demnitate și sprijin celor aflați în nevoie.






Bravo Vicoliv